IMPRESII DESPRE SEMIFINALA EUROVISION ROMÂNIA 2017

Pasiune, mister, suspans, spectacol și multe, multe emoții au facut ca Semifinala din 2017 sa fie una de excepție în care muzica, show-ul și interpretarea artiștilor să primeze. 

Artiștii, suflete nobile, plini de emoții gata să erupă și să ne treacă de la o stare la alta, de la fericire, la nostalgie, la extaz și voie bună, au dat acestui spectacol o aură magică, atât prin diversitatea pieselor, cât și prin show-urile care au fost, majoritatea, breathless. Pot spune că aici s-a observat o mică discrepanță între ceea ce se vede la televizor și ce este, cu adevărat, în sală. Spectacolul de lumini oferit de TVR a fost pus foarte bine în evidență și la TV, dar atmosfera din sală l-a făcut cu adevărat spectaculos. De aceea, de acum nu o să-mi mai permit să „critic” un spectacol pe care îl văd doar la televizor.

Ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost şi prietenia care s-a creeat între unii artiști. Parcă nu erau competitori, ci luptau pentru a creea un spectacol unitar, din care toți să aibă de câștigat și chiar dacă 10 s-au ales cu câte un loc în finală, iar 5 doar cu o experiență frumoasă, muzica a primat atât de frumos și a armonizat spiritele că m-am simțit ca într-o poveste cu final fericit, în care binele mereu învinge. 

În ceea ce privește spectacolele artiștilor, dintr-o viziune obiectivă, trebuie să recunosc faptul că unii nu au fost chiar pe măsura așteptărilor. Aici țin să le mulțumesc juraților care au luat decizia corectă de a trimite în finală artiștii care chiar au meritat. Îmi pare rău, însă, pentru Zanga, al cărei show a fost ceva foarte bun pentru o semifinală, dar ea nu s-a aflat, la final, printre cei 10 „norocoși”. Menționez că până să o văd în semifinală, nu eram foarte convins de aptitudinile sale.

M-au impresionat în mod special Ramona Nerra, Mihai Trăistariu, Xandra și vocea uimitoare a Ilincăi. Cred ca oricine ar merge la Kiev dintre cei 4 menționați ne-ar reprezenta la cel mai înalt nivel. Însă decizia nu-mi va aparține mie. Tot ce pot face este să-mi votez artistul favorit. 

Aștept cu nerăbdare finala din 5 martie când cele 10 prestații vor străluci sub lumina speranței. Mult succes tuturor artiștilor minunați pe care am avut plăcerea să-i cunosc, sper să dea tot ce au mai bun astfel încât România să ajungă pe podium la Kiev cu oricare dintre piesele calificate!

Sursa foto: Eurovision Romania

Alex Iovan a contribuit la acest articol.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s