Alexandra Craescu: „Ma bazez foarte tare pe echipa TVR la capitolul imagine si impact vizual”

Alexandra Craescu, o voce surpriza a acestui an, ne paseste azi „pragul” si ne vorbeste despre Eurovision. Ii uram mult succes in semifinala!

Bună, Alexandra. Spune-mi, ce te-a determinat să te înscrii în Selecția Națională?

Bună! Este un vis pe care îl am de foarte mult timp și pe care mi-am propus, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l îndeplinesc.

Te așteptai ca piesa ta să se califice în semifinală?

Nu mă așteptam să mă calific neapărat, însă am sperat foarte tare.

De cât timp de uiți la Eurovision?

😂 Sincer nu știu să-ți spun exact, dar de ani buni cu siguranță!

Cum vezi acest concurs, ți se pare unul mai mult politic sau unul de pur talent?

Este foarte greu să mă exprim vis a vis de acest subiect. Cred că adevărul este undeva la mijloc…puțin înclinat spre partea politică. Sper să nu am dreptate.

Care este povestea piesei „Hope”? Cum a apărut și ce vrei să transmiți prin ea?

Povestea piesei „Hope”, pentru mine este una relativ simplă. Am primit, cu o săptămână înainte de închiderea perioadei de înscriere, pe facebook un mesaj care suna foarte încurajator și pozitiv și care mă ruga să ascult această piesă și dacă îmi place, să o înscriu la Eurovision. Nu a fost nimic programat sau plănuit, pur și simplu mi-am zis că merit și eu și piesa o șansă la Eurovisionul de anul acesta. Și iată-mă în semifinală! Sunt foarte bucuroasă că am ajuns până aici! Este o piesă pozitivă și sensibilă, iar eu imi doresc foarte mult ca publicul să simtă emoțiile pe care le voi transmite. Cu siguranță fiecare din noi am avut și momente grele în viață. Piesa „Hope” ne îndeamnă să credem în noi și să nu ne pierdem speranța!

https://www.youtube.com/watch?v=_kaHBirD_Sg

Cum vezi show-ul perfect pentru a o valorifica la maximum?

Mă bazez foarte tare pe echipa TVR la capitolul imagine și impact vizual. În rest, pentru mine contează cel mai mult să cânt bine și să transmit emoție telespectatorilor. Dacă ei simt asta, mi-am atins scopul cu această piesă.

Care este piesa ta favorită de la Eurovision și ce o face să fie mai specială decât altele?

Imi place piesa lui Mihai Trăistariu. Prin simplu fapt că o cântă el. Dacă ar fi cântat-o altcineva, poate că nu mi-ar mai fi plăcut. Mihai știe ce și cum să pună în valoare la o piesă, dar să se evidențieze și el ca artist. Îl apreciez foarte mult.

https://www.youtube.com/watch?v=hzzWkMo7Hl0

Dacă ar fi să califici în semifinală o piesă care nu a reușit, care ar fi aceea?

Este foarte greu să răspund la această întrebare. Am alte criterii de analiză și nu imi doresc să afirm unele lucruri, ca apoi să fiu înțeleasă greșit. Juriul a ales, felicitări tuturor!

Care sunt așteptările tale de la Selecția Națională?

Imi doresc să capăt experiență în ceea ce ține de acest concurs, și de ce nu, să ajung în finală. 😊

Dacă ar fi să câștigi Selecția, crezi că ai putea aduce România pe un loc fruntaș?

Mi-aș dori să câștig și selecția, și concursul, bineînțeles 😂 cine nu și-ar dori? Însă de la un anumit nivel, lucrurile nu mai țin de artist în sine. Știu doar că aș da tot ce pot să ajung cât mai sus în clasament sau chiar să câștig.

Ce mesaj are Alexandra Crăescu pentru cititorii ESC on POINT?

Un mesaj pentru cititorii voștri ar fi să nu-și piardă nici o clipă speranța, să fie sănătoși și fericiți! Multă sănătate și votați-vă favoriții în finală! 😘

Alex Iovan a contribuit la acest articol

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s