Rawanne: ,,Faptul ca iti poti reprezenta tara la Eurovision nu iti poate aduce decat sentimente de emotie şi mandrie.”

Bună, Rawanne! Sau Diana…depinde cum iți place sa iți spunem. Cum a început cariera ta muzicală? De unde această pasiune?

Bună! Sinceră să fiu, nici eu nu ştiu de unde această pasiune, mai ales că nimeni din familia mea nu are înclinaţii muzicale. Trebuie să recunosc că eu cânt de când mă ştiu. Îmi plăcea mult să ascult muzică şi dădeam mini concerte în living pe melodiile trupelor Andre şi Asia, însă primele ore de canto le-am primit la vârsta de 4 ani. Am participat la foarte multe concursuri, atât naţionale, cât şi internaţionale, obţinând premii importante. Toată această perioadă a fost foarte frumoasă şi constructivă, însă magia a început când am împlinit 12 ani. Împreună cu managerul meu, Cătălin Dascălu, am transformat-o pe Diana, fetiţa timidă, în Rawanne, cântăreaţa care a reuşit să intre în cele mai cunoscute topuri muzicale din Turcia şi Spania cu single-ul „Deeply in love”.

 Cine te-a susținut și cum?

Mai ales pentru copii, este foarte importantă susţinerea din partea părinţilor, iar eu am avut-o din plin şi le voi mulţumi mereu alor mei pentru asta! De asemenea, cei care au avut încredere în mine încă de la început şi care m-au ajutat să mă dezvolt în cariera muzicală sunt Alina Todasca şi Cătălin Dascălu (Mixton Music Studio). Ştiu că sună clişeic, dar MIXTON chiar e o a doua familie pentru mine, întrucât am crescut alături de ei, iar Alina şi Cătălin au avut răbdare şi m-au înţeles la fiecare pas, lucru destul de dificil mai ales în perioada adolescenţei :)).

Schimbând puțin subiectul, urmărești Eurovisionul? Te-ar tenta să participi la Selecția Națională?

Am urmărit în fiecare an Eurovisionul şi propunerea de a participa îmi sună interesantă. E un concurs foarte important, iar faptul că îţi poţi reprezenta ţara la un asemenea eveniment grandios nu îţi poate aduce decât sentimente de emoţie şi mândrie.

Crezi că există vreun pachet magic ce poate să îți garanteze câștigarea concursului?

În ceea ce priveşte „pachetul magic”, consider că acesta e necesar nu numai pentru a câştiga Eurovisionul, ci şi pentru a fi într-adevăr un artist complet, care să câştige întreg publicul. Din punctul meu de vedere, pe lângă talent, muncă şi ambiţie, un artist are nevoie şi de carismă, energie şi plăcere de a cânta. Putem vorbi de un pachet „magic” atunci când artistul reuşeşte să formeze o legătură strânsă cu publicul şi să îi transmită emoţie.

Care sunt melodiile care ți au plăcut cel mai mult la Eurovision?

Întrucât am urmărit aproape în fiecare an Eurovisionul, am auzit foarte multe piese care mi-au plăcut. Primele care îmi vin acum în minte sunt: Sirusho – Qele Qele (2008- Armenia), Mans Zelmerlow- Heroes (2015-Suedia) şi Ovidiu Anton- Moment of Silence ( Semifinala Eurovision 2015- România).

Ce te-ar face pe tine potrivită să reprezinți țara la Eurovision?

Consider că pe lângă o piesă foarte bună, show-ul trebuie să fie pe măsură. Eu sunt genul de artist care încearcă să cuprindă în show-urile sale diferite genuri de melodii şi coregrafii inedite. Cu un plus venit din zona regiei scenice, incluzând efecte speciale, consider că aş putea avea un moment complex, potrivit pentru acest concurs.

Dacă ar fi să alegi 3 artiști care dă ne reprezinte țara, care ar fi aceia?

În România, avem parte de oameni foarte talentaţi, care ar putea să ne reprezinte cu mândrie ţară la Eurovision. Dacă ar fi să aleg 3 artişti, care ar putea avea un moment foarte bun în cadrul concursului, aş spune: Inna, Delia şi Loredana.

Cum stau lucrurile pe la facultate?

Fiind în primul an de facultate, aştept să trec de prima sesiune ca să vă pot răspunde la acesta întrebare ;))). Dar, având în vedere că am ales din proprie iniţiativă să îmi urmez studiile în cadrul ASE-ului, sunt convinsă că voi face faţă şi că voi lua note bune la examene. Calitatea mea principală e ambiţia, iar orgoliul meu nu m-a lăsat şi nici nu mă va lăsa să nu fiu printre primii, fie că e vorba de facultate, fie de muzică.

Ce te pasionează, evident, făcând abstracție de muzică? Ai vreun hobby?

Pe lângă muzică, o altă pasiune de a mea este radio-ul. În clasa a 11-a am descoperit acest domeniu şi mi-a plăcut atât de mult, încât am reuşit să evoluez rapid într-un timp foarte scurt. Am avut şansa de a avea propria emisiune la radio Impact Fm, în fiecare zi, timp de un an. A fost o experienţă unică din care am învăţat foarte mult. Vorbind de hobby-uri, când mai am timp liber, îmi place să citesc şi să mă relaxez la orele de echitaţie.

Cu ce îi vei surprinde pe fanii tăi? Ai în plan proiecte noi în viitor?

Am multe proiecte la care lucrez în prezent. M-am obişnuit să îi surprind pe cei care mă urmăresc, aşa că încerc de fiecare dată să diversific stilul muzical pe care îl adopt.

Un colaborare de vis pentru tine ar fi cu…

Artistul pe care îl admir din toate punctele de vedere şi care mă fascinează de foarte multă vreme este Beyonce. Dacă vorbim de o colaborare de vis, cu siguranţă că aş alege-o pe Beyonce.

De la colaborarea cu succes alături de Pitt Leffer, cu cine din industria românească ai vrea sa mai colaborezi? Dar din industria internațională ?

Sunt foarte mulţi artişti pe care îi admir, însă colaborarea pe care mi-aş dori-o cel mai mult în acest moment ar fi cea cu Carla’s Dreams.

Un mesaj pentru fanii tăi și pentru cititorii noștri?

Acum, că suntem în luna decembrie, vă doresc sărbători fericite alături de cei dragi şi să primiţi tot ce vă doriţi de la Moşu’! Vă pup şi vă aştept pe pagina mea de facebook Rawanne şi pe instagram rawanneofficial, unde ne putem cunoaşte mai bine!

Matei Pieca a contribuit la acest articol

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s