PARERI DESPRE FINALA, CU GEORGIANA, FLAVIUS SI SERBAN.

Cu toate că ediţia de anul acesta s-a terminat, noi, fanii Eurovision revedem cu plăcere momentele. Aceasta este părerea noastră despre piesele din ediţia aceasta:

01. Belgia : Oh, DOAMNE! Cred că Laura a fost dark horse-ul de anul acesta. Mie să fiu sincer, mi-a plăcut melodia de la început , dar nu o vedeam trecând de semifinale să nu mai zic că nu îmi imaginam că intră în Top 10. Bravo Laura, ai respectul meu! ***

02. Republica Cehă : M-am bucurat enorm în seara semifinalei, când am aflat că Cehia va merge în finală! Foarte bine Gabriela, tu ai schimbat istoria ţării tale la Eurovision! Cam trist faptul că în finală s-a clasat pe locul 25, la mine clar era în top 15. De asemenea a avut şi ghinionul să cânte a doua, a doua poziţie în concurs fiind considerată cea mai nesatisfăcătoare. ***

03. Olanda : Nu o vedeam clasându-se în finală. Preferam Estonia sau Islanda în locul ei. Nu am nimic cu piesa, este drăguţă, dar erau altele mai bune în semifinale şi cu asta am spus totul! ***

04. Azerbaidjan : Sincer să fiu mie chiar mi-a plăcut melodia. Când am ascultat repetiţiile am fost puţin dezamăgit, dar într-un final s-a auzit bine pe TV. Putin underrated după părerea mea. ***

05. Ungaria : O melodie foarte bună aş putea zice! Clar merită top 15. Freddie are o voce puternică şi un timbru aparte şi de asta îl apreciez mult. ***

06. Italia : De asemenea underrated. Clar ar fi trebuit să fie în top 15. Are tot ce îi trebuie unei artiste Eurovision, are o voce caldă, o melodie frumoasă, şi un comportament drăguţ. ***

07. Israel : Cred că a fost surpriza semifinalei 1. Vocea lui caldă impresionează. Mă bucur că a făcut alegerea să schimbe linia melodică a cântecului. ***

08. Bulgaria : Poli, my old friend! Sunt fan Poli Genova încă din 2015, de când am văzut-o ca prezentatoare la Junior Eurovision 2015. Am început să ascult melodiile ei şi în acest mod am aflat că a mai participat şi în 2011. Chiar îmi doream mult ca ea să reprezinte Bulgaria şi să fie sus în clasament! Dorinţa mi s-a îndeplinit! ***

09. Suedia : O melodie bună, diferită de ce am avut anul ăsta. Mi-a plăcut că a ales să aibă un staging simplu. Şi-a meritat locul ocupat în finală. *

10. Germania : Nu înțeleg cum de s-a clasat ultima. Au fost atâtea melodii mai slabe decât a lui Jamie Lee.. O vedeam undeva în top 10-15.. *

11. Franța : Superrr! Mi-a plăcut extrem de mult atitudinea lui Amir, staging-ul, melodia… În sfârşit vedem implicare din partea Franței. A meritat să fie pe 6. *

12. Polonia : Piele de găină! Michal a transmis enorm prin prestația sa din finală. O voce puternică, o melodie extrem de plăcuta cu un mesaj la fel de puternic ca şi vocea sa. La fel ca în cazul Serbiei, jurații şi-au bătut de joc de melodiile artiştilor prin jurizarea lor.. *

 13. Australia :  Ce prezență! Nu mi-am dorit să câştige, dar trebuie să recunosc că Dami are o voce extrem de bună. Sound of silence nu a fost pe placul meu, dar vocea lui Dami a umplut golul lăsat de melodie. Nu m-aş supăra să o revăd la Eurovision, dar cu o melodie mult mai bună… *
 
14. Cipru : Băieții ăştia au avut cel mai dinamic show din finală. Alter Ego a fost printre favoritele mele încă de la început. E genul de melodie care te face să dai din cap pănă amețeşti. Prea jos în clasament, mult prea jos.. *
15. Serbia : Offf. Balamuca mea… Cel mai bun pachet voce-atitudine-emoție. Sanja clar a fost concurenta cu cea mai buna voce de anul acesta. Prea jos în clasament, mult prea jos. Într-adevăr, nu a avut un staging care să o avantajeze, dar să fim realişti.. Azerbaijan peste? Mare păcat..o melodie măcelărită de jurați.. WINNER-UL MEU DE ANUL ACESTA!! *
 
16. Lituania : Donny Montell, o revenire în forță. Dacă la început nu mi-a plăcut deloc, acum pot să spun că şi-a meritat locul în finală. Staging-ul a fost foarte frumos, neaşteptat de bun. O prezență energică, cu o melodie uşor de retinut. *
17. Croația : Off.. o melodie extrem de bună.. Păcat de staging-ul ăla horror.. Avea posibilitatea să facă mult mai mult… melodia îi permitea lucrul acesta.. Din punct de vedere vocal, Nina a fost la înălțime. O vedeam în top 10.. Din nou, altă melodie clasată mult prea jos.. *
18. Rusia : Marea favorită. O melodie bună ce te prinde încă de la prima ascultare. Sergey s-a axat foarte mult pe show-ul lui, crezând că o să fie suficient. Într-adevăr, a arătat oarecum bine rezultatul final, dar nu a transmis nimic. Poziția a 3-a este perfectă pentru ceea ce a avut în finală. *
19. Spania : O piesă foarte catchy, energică, un show bun. Sala a fost în delir pe parcursul acelor 3 minute. Dar, dacă şi cu o astfel de piesă au luat un loc atât de mic, nu pot să înţeleg cu ce piesă ar trebui să vină ibericii ca să câştige concursul.**

20. Letonia : O altă piesă de actualitate, catchy şi ea de altfel,  din punctul meu de vedere mult mai bună decât ,,Love Injected”. Nu m-ar supăra s-o aud şi pe radiourile noastre cât mai curând. Cât despre vocea lui Justs, foarte puternică.**

21. Ucraina : Felicitări, Ucraina ! Felicitări, Jamala ! Nu am ce să obiectez cu privire la vocea Jamalei. Ştiu că risc să fiu ,,oaia neagră” a blogului şi că sunt printre puţinii cărora piesa nu le place,  dar mereu mă nelinişteşte. Însă, se pare că emoţia a bătut show-ul anul acesta.**

22. Malta: Melodia e ok, niciodată nu m-am dat în vânt după ea. Nu mi s-a părut că faţa Irei de pe podea, de la început, a fost chiar cea mai bună idee de show. Le ajunge maltezilor locul 12, e mai bine decât m-am aşteptat.**

23. Georgia : Mi se pare mie sau băieţii ăştia sunt nişte ,,Arctic Monkeys wannabe” ? M-a surprins calificarea lor în finală, ce-i drept, însă show-ul i-a ajutat mult. Melodia e destul de bună ca s-o asculţi în maşină când eşti în trafic.**

24.  Austria : La început, nu am suportat de nicio culoare melodia, dar ulterior, mi-a adus aminte de copilărie datorită faptului că Zoë pare atât de inocentă prin prisma piesei, care are un aer de Disney. Austria a făcut o treabă bunicică anul acesta.**

25. Regatul Unit: Piesă banală, show pe măsură. Deja m-am obişnuit ca ţara asta să se claseze prost în fiecare an. Nu ştiu când are de gând să-şi revină şi să trimită ceva demn de Top 10. **

26: Armenia :Cel mai bun show al armenilor, după cel făcut de Sirusho în 2008. Vocea, senzualitatea Ivetei, dar şi ultima poziţie de intrare în concurs au fost principalele atuu-uri pentru a lua locul 7. În opinia mea, mă aşteptam să ocupe minimum locul 4, dar aşa a fost să fie.**

 * – Serban

** – Georgiana

*** – Flavius

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s