M I H A I: „PARADISIO, PRIN DEFINITIE, PERMITE UN SHOW CARE TE POATE CAPTA”

Mihai Trăistariu, sub numele lui de scenă „M I H A I”, își încearcă norocul anul acesta la Eurovision. După succesul răsunător din 2006, unde M I H A I (pe atunci Mihai Trăistariu) a obținut un uimitor loc 4, cariera sa a cunoscut scenele din întreaga lume. Luni de zile, „Tornero” a stat pe locurile fruntașe ale topurilor de radio. Anul acesta, M I H A I se laudă cu noua sa capodoperă – „Paradisio”.

Ingrid Marc: Care este povestea din spatele piesei „Paradisio”?

Piesa asta s-a născut din dorința mea de a aduce României locul I mult meritat. Au trecut 10 ani de la succesul meu cu Tornero și … în tot acest timp … visul carierei mele a fost sa câștig locul I la Eurovision pentru țara mea.
În septembrie 2015 am visat că am câștigat. Acela a fost momentul când m-am ridicat din pat și m-am apucat de … Eurovision …
Cred mult în piesa asta. Cu suficiente îmbunătățiri și cu un show pe cinste … simt că are mari șanse la locul I în Suedia.

IM: De ce crezi că piesa ta e potrivită pentru Romania?

Cred că piesa e mai potrivita pentru Eurovision-ul din Suedia decât pentru Romania. Are un oarecare tipar Eurovision, are voce multă, are un refren care-ți rămâne în minte după prima ascultare … iar astea sunt lucruri vitale la ESC. De aici și până în luna mai … pot fi adăugate alte elemente care să aducă piesa pe locul I.
Există în istoria Eurovision piese care n-au excelat și care, totuși, au câștigat !
Uite … piesa suedezului de anul trecut n-a fost strălucitoare. Mai faine mi s-au părut piesele Rusiei sau Italiei. Însa, cu cine credeți că am votat eu ? Cu Suedia. De ce ? Pentru că m-a dat pe spate … show-ul !
Totuși, piesa Paradisio are și refrenul de HIT, plus sensibilitate pe strofe … Poate deveni ușor un hit internațional dacă va câștiga Eurovision-ul cel mare …

Asta e și intenția mea !

IM: Crezi într-o victorie acum după ce s-a schimbat sistemul de vot?

Televotingul e bun. Omul simplu decide. Juriile au și ele rostul lor. Vom vedea cum gândește publicul.

IM: Vei mai aduce anumite schimbări piesei?

Da. Spuneam că vor veni câteva schimbări pe partea de orchestrație, asa cum s-a întâmplat și cu Tornero imediat ce am câștigat pe Romania, în 2006. O vom moderniza la maximum, astfel încât să nu i se reproșeze ceva la sound. Eu nu sunt un priceput în ale sound-ului, asa încât o să ma las aici pe mâna specialiștilor tineri.
Cât despre videoclip … se știe deja ca s-a filmat un altul. El este deja gata, însa am decis că va apărea după finala româneasca pentru a-i lăsa pe oameni să guste mai întâi din LIVE-ul pregătit atent.

IM: Poți dezvălui ceva despre show?

Da. În 2006, nici pe scena românească, nici pe cea internațională nu am reușit să atrag atenția cu show-ul. Am vrut să-i fac pe oameni atenți mai mult la glasul meu, la celebrele octave, la refrenul Tornero … Chiar și îmbrăcămintea a fost destul de neutră … tot pe același considerent …
De data asta, Paradisio … prin definiție permite un show care te poate capta. Voi încerca ceva inedit. Sper să iasă.
Păstram tema futurista, însă venim cu altceva decât gândisem prima dată.

IM: Vii cu vreun concept unic?

Sunt idei mai noi și mai vechi. Îmbinate, sper să iasă ceva vizual unic.

IM: Care crezi că sunt șansele de câștig ale României în acest an?

În fiecare an, șansele sunt aceleași. Știți, însă, ce lipsește mereu României ? Și aici voi fi destul de sincer …
Un M I H A I … care, în nebunia lui, să creadă cu tărie că Eurovisionul poate fi câștigat de România.
Dacă nu ai în sânge dorința de a câștiga locul I … nici n-ai cum să-l câștigi !
Repet : cred atât de mult că PARADISIO e melodia care poate aduce Eurovision-ul în Romania, încât aș paria și pe 1 milion de euro. Îmi trebuie doar ajutor din partea tuturor. Și multă implicare din partea TVR-ului pe partea de show. Pe partea de promovare nu e nevoie de nimic. Mi-am consolidat relații solide peste tot prin Europa, așa încât dau interviuri afară aproape zilnic. Străinii deja vorbesc despre reîntoarcerea mea la ESC încă din septembrie 2015, când am anunțat pe Facebook că vreau să câștig Eurovision-ul pentru țara mea.

IM: Ce anume crezi că a declanșat asa reacții ale fanilor?

Nu urmăresc reacțiile negative, ca să mă pot concentra pe concurs. Clipul a aparut prea repede pe Youtube, neterminat, nefinisat. E numai vina mea. Regizorul mi-a explicat că ceea ce vreau eu să iasă ( Avatar, Star Wars) durează și costă !
Eu i l-am cerut într-o săptămână …
Și, cum graba strică treaba … n-a fost o alegere bună să-l încărcăm pe Youtube.
Oricum, vă spuneam că s-a filmat deja un alt clip, care nu are nicio legătură cu primul … însă păstrează aceeași temă … ușor SF …
Apariția lui e programată după 6 martie.

Ce spuneți? Merită M I H A I să ne reprezinte pe scena din Stockholm?


cutmypic (3)cutmypic (7)

La acest articol au contribuit Ingrid Marc si Matei Pieca, redactori ESC on POINT.


Anunțuri

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. crisst spune:

    paradisio are mari sanse la locul I in suedia. hai mihai.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s